Cum alegi forma sprâncenelor în funcție de față

Există o schemă care circulă de vreo treizeci de ani: față rotundă — sprânceană cu unghi; față pătrată — sprânceană cu arc rotunjit; față lungă — sprânceană dreaptă. O găsești în orice revistă și pe jumătate din site-urile de beauty.

Nu e greșită. E doar mult prea puțin. Am pensat oameni cu fața perfect rotundă cărora unghiul le stătea prost și oameni cu fața lungă cărora sprânceana dreaptă le dădea o expresie plictisită. Forma feței e una dintre variabile, undeva pe locul patru sau cinci ca importanță. Iată ce cântărește mai mult.

Osul arcadei decide unde urcă sprânceana

Pune degetul sub sprânceană și plimbă-l de la nas spre tâmplă. Simți osul. Undeva pe traseu el urcă și apoi coboară — punctul cel mai înalt al arcadei osoase. Acolo, sau la un milimetru de acolo, trebuie să fie și punctul cel mai înalt al sprâncenei.

Când arcul e desenat mai spre interior decât osul, fața capătă o expresie mirată sau severă, în funcție de cât de sus e. Când e desenat mai spre exterior, privirea pare căzută. Amândouă se întâmplă des, fiindcă e mai ușor să urmezi o regulă generală decât să pipăi osul fiecărui om.

Osul nu se schimbă. Poți sa faci ce vrei cu firele, dar dacă lupți împotriva structurii, rezultatul va arăta mereu ușor greșit, fără să poți spune exact de ce.

Direcția în care cresc firele îți limitează opțiunile

La unii oameni firele cresc frumos, oblic în sus și spre exterior. La alții cresc în jos la capătul dinspre nas, sau în cerc, sau două fire vecine în direcții opuse.

Direcția asta îți spune ce formă poate fi menținută. Poți contura o sprânceană superbă la salon, dar dacă firele cresc în jos, peste trei zile arată din nou ciufulită și tu ești nemulțumită, deși pensatul a fost corect.

În cazul ăsta, ori accepți o formă puțin mai joasă și mai lată, care merge cu direcția naturală, ori intervii cu laminare, care fixează firele acolo unde vrei tu pentru câteva săptămâni. A treia variantă — gel în fiecare dimineață — funcționează, dar înseamnă un pas în plus zilnic, la nesfârșit.

Distanța dintre ochi mută punctul de start

Regula clasică spune că sprânceana începe pe verticala care urcă din aripa nasului. E un punct de plecare bun pentru majoritatea oamenilor.

Dacă ai ochii apropiați, capul sprâncenei mutat cu doi-trei milimetri spre exterior deschide vizibil zona dintre ochi. Dacă ai ochii depărtați, invers: capetele lăsate un pic mai spre interior apropie optic privirea. Sunt milimetri, dar se văd.

Aici se face și cea mai costisitoare greșeală la pensatul acasă. Capul sprâncenei scos prea mult nu se repară în două săptămâni — zona aia crește lent, iar între timp ai o sprânceană care începe prea târziu și o față care pare permanent mirată.

Ce s-a pensat înainte contează mai mult decât ce vrei acum

Dacă ai pensat ani la rând urmărind un trend, sprâncenele tale de azi nu mai sunt o pagină albă. Poate lipsește coada. Poate linia de sus a urcat cu trei milimetri, fiindcă an de an s-a mai curățat „doar puțin" deasupra.

Asta nu se rezolvă alegând o formă nouă din catalog. Se rezolvă în etape: stabilim unde vrem să ajungem, apoi curățăm doar în afara conturului viitor și așteptăm. Două până la patru luni, de obicei. E lung, dar e singura variantă care funcționează. Detaliile despre cum se lucrează sunt pe pagina de stilizare.

Există și situația în care nu se mai poate: unde s-a pensat repetat în același loc, ani la rând, foliculul poate fi mort. Se vede — pielea de acolo e complet netedă, fără niciun puf. Preferăm să spunem asta de la prima ședință, nu după ce ai așteptat un an degeaba.

Cât timp ai dimineața

Pare o întrebare ciudată într-un salon. E, de fapt, decisivă.

O sprânceană foarte definită, cu contur curat, arată spectaculos în ziua în care ai făcut-o și cere întreținere la trei săptămâni, plus creion sau pudră aproape zilnic ca să-și țină forma. Dacă ai timp și îți place ritualul, perfect.

Dacă însă dimineața ta are șapte minute și doi copii în ea, o formă mai naturală, mai puțin conturată, care iartă două zile de creștere, o să te facă mai fericită timp de un an decât forma perfectă pe care n-ai cum s-o susții.

Întrebarea asta o punem la fiecare ședință de stilizare. Răspunsul schimbă forma finală mai mult decât forma feței.

Deci ce faci cu forma feței?

O folosești la final, ca ajustare, nu ca punct de plecare. După ce ai stabilit unde e osul, încotro cresc firele, cât material ai și cât timp ai — atunci te uiți la proporțiile feței și decizi dacă mai închizi un pic unghiul sau dacă scurtezi coada cu un milimetru.

Ordinea contează. Invers, ajungi cu o sprânceană care corespunde unei reguli din revistă și nu ți se potrivește, iar nimeni nu-ți poate explica de ce.

Dacă vrei să ne uităm împreună la ce ai și să-ți spunem, concret, ce se poate face — scrie-ne. Nu costă nimic să ne uităm.